Reacția Elenei Merișoreanu, după ce s-a aflat că artista Gabi Luncă a murit: ”I-a luat Dumnezeu așa de repede…”

Publicat: 03 apr. 2021, 12:32 Autor: Andreea Voicu Vedete

Gabi Luncă s-a stins din viață noaptea trecută, pe patul de spital. Cântăreața de muzică lăutărească în vârstă de 83 de ani era internată la Spitalul Județean Ilfov, pe secția ATI, după ce se infectase cu noul coronavirus. Elena Merișoreanu a avut o reacție, după ce a aflat că artista a murit.

Elena Merișoreanu a făcut o serie de declarații la Antena 3, după ce a aflat că artista de muzică lăutărească Gabi Luncă s-a stins din viață noaptea trecută, în jurul orei 01:00, pe patul de spital. Era internată pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Ilfov. Cutremurată fiind de cele trei decese care au șocat întreaga țară – Cornelia Catanga, Nelu Ploieșteanu și Gabi Luncă -, Elena Merișoreanu a transmis un mesaj.

„Nu pot să cred Cornelia Catanga și Nelu Ploieșteanu și acum doamna Gabi. Am fost şocată când mi-aţi dat vestea. Câte inimi au bucurat oamenii aceștia, să aibă așa o moarte.

Doar cei care nu cred, care țin măștile pe jos, poate că ar trebui să meargă o zi în spital să vadă cum stau oamenii ăia (n.r medicii) îmbrăcați și nu beau apă și nu merg la toaletă. Soțul meu a ieșit din spital și a zis că este îngrozitor pentru oamenii aceea care ne îngrijesc.

I-a luat Dumnezeu așa de repede. Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace, să le facă drumul liniștit spre cer, că au făcut numai bine, au bucurat atâtea suflete pe pământul ăsta. Muzica lăutărească a stat pe mâinilor acestor oamenii, în gâtul lor, în sufletele lor curate și dragi. Doamna Gabi era o persoană deosebită”, a declarat Elena Merişoreanu.

În data de 26 martie, Cornelia Catanga s-a stins din viață. La o săptămână distanță, în data de 2 aprilie, o altă veste șoca țara: Nelu Ploieșteanu pierduse lupta cu viața. Noaptea trecută, Gabi Luncă s-a stins din viață.

Gabi Luncă a murit. Anunțul trist a fost făcut de fiica ei, Rebeca

Cântăreața Gabi Luncă se afla internată în spital, pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Ilfov, după ce s-a infectat cu noul coronavirus, arată Digi24. Seara trecută, artista a pierdut lupta cu boala, după două săptămâni. Pe rețelele de socializare, fiica sa, Onoriu Rebeca, a transmis anunțul trist: „După 23 ani, din nou împreună! Cântă împreuna Celui pe care L-au iubit și L-au slujit o viață întreagă! O să ne revedem…”. În imaginea postată de fiica sa pe Facebook apare mama ei, Gabi Luncă, alături de acordeonistul Ion Onoriu.

Sursă foto: arhivă CIAO

Publicat: 03 apr. 2021, 12:32 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×